Fraudă cu măști la nivel european: cine a vrut să se îmbogățească în pandemie

de: Ciprian Ioana
15 04. 2020

Echipamentele medicale și cele de protecție sunt la mare căutare în această perioadă. Și, evident, au apărut și persoane care vor să se îmbogățească rapid. Și nu prin mijloace legale.

La mare căutare în această perioadă sunt măștile. În România, spre exemplu, la începutul pandemiei nu se spunea că purtarea acestora este recomandată. Între timp, însă, autoritățile au spus că trebuie urmat acest sfat, mai ales atunci când te duci în locuri aglomerate. Cine nu găsește în magazine, își poate confecționa acasă, după cum spunea Raed Arafat.

Între timp, însă, Interpol a descoperit o fraudă complexă cu măști. Sunt implicate direct sau indirect cinci țări europene, iar doi suspecți au fost deja reținuți în Olanda,

Fraudă cu măști la nivel european

Totul a ieșit la iveală după ce două companii germane au făcut o comandă de măști pentru 1,5 milioane de euro la două societăți din Zurich și Hamburg. Numai că totul era, de fapt, pus la cale sub formă de fraudă. Problemele au început cu o adresă de email și site-ul web al unei companii, care aparent aparțineau unei societăți reale cu sediul în Spania care vinde măști, dar care s-au dovedit ulterior a fi false, spun cei de la Interpol într-un comunicat.

În urma unui schimb de mesaje, interlocutorii care au pretins că reprezintă această companie spaniolă au afirmat inițial că dispun de 10 milioane de măști, dar aceste promisiuni s-au dovedit vorbe-n vânt. Ulterior, cumpărătorii au fost direcționați către un alt furnizor din Irlanda, care la rândul său i-a trimis la un altul din Olanda.

Prin acesta din urmă, s-a ajuns la un acord pentru livrarea a 1,5 milioane de măști pentru 1,5 milioane de euro. Cumpărătorii au pregătit logistica pentru transportul măștilor din Olanda cu 52 de camioane și, în paralel, au efectuat un transfer bancar în Irlanda.

Însă chiar înainte de data recepționării, aceștia au primit un mesaj că banii nu au ajuns și că este necesar un transfer urgent de încă 880.000 de euro vânzătorului din Olanda pentru a garanta livrarea. Acest nou transfer bancar a fost efectuat, dar măștile nu au sosit și abia atunci cumpărătorii germani și-au dat seama că sunt victimele unei escrocherii și că, deși compania olandeză cu care au crezut că au de a face există, site-ul acesteia a fost falsificat.

Măști contrafăcute din China

Pe de altă parte, sunt dezbateri aprinse la nivel european legate de măștile contrafăcute din China. Și Finlanda a căzut în plasă. Guvernul de la Helsinki a cumpărat două milioane de măști chirurgicale din China, dar a constatat că măștile nu sunt conforme, chiar dacă erau însoțite de un ”certificat de calitate”, relatează televiziunea națională belgiană.

În ultimele săptămâni, măștile falsificate, majoritatea provenind din China, au invadat piețele europene, constată și ziarul olandez Volskrant. ”Înainte aveam un caz pe lună. Acum sunt 5-10 pe zi”, spune Henk Vanhoutte, secretar general al asociației profesionale a echipamentelor de protecție din Europa.

Și Spania a fost pe cale să fie înșelată. La sfârșitul lui martie, a trimis înapoi în China mii de teste de detectare a COVID-19, în cazul cărora și-a dat seama că nu sunt conforme.